Categoria B

  • Specificații:
    • Autovehiculul a cărui masă totală maximă autorizată nu depăşeste 3.500 Kg şi al căror număr de locuri pe scaune, în afara locului conducătorului, nu este mai mare de 8
    • Ansamblul format dintr-un autovehicul trăgător din categoria B şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeşte 750 kg
  • Condiții de înscriere:
    • Varsta minima: 18 ani
    • Înscrierea la cursuri poate începe cu 3 luni înainte de împlinirea vârstei minime de 18 ani, iar examenul la Poliție se poate da numai după împlinirea vârstei
    • Apt din punct de vedere psihologic și medical
    • Să nu fi fost condamnat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, pentru o infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice sau pentru o infracțiune care a avut ca rezultat uciderea sau vătămarea corporală a unei persoane, săvârșită ca urmare a nerespectării regulilor de circulație
    • Buletin de Identitate / Carte de Identitate
    • Semnarea contractului de prestări servicii
  • Acte necesare dosar:


    • Cerere tip gratuita de la sediul Scolii de Soferi
    • Aviz psihologic valabil 1 an (programarea se poate face în cadrul școlii)
    • Fișă medicală auto valabilă 1 an ( programarea se poate face în cadrul școlii)
    • Certificat de cazier judiciar valabil 6 luni
    • Copie după Buletin de Identitate / Carte de Identitate
    • Fișă de școlarizare realizată la sediul școlii
    • Taxă Permis 89 Ron ( se achită direct la DRPCIV sau la Poșta Română
  • CURSUL AUTO
                Cursul pentru obţinerea permisului auto categoria B durează cel puţin 4 săptamâni, timp în care se  efectuează 24 ore de pregătire teoretică şi 30 ore de pregătire practică (conducere auto) Pregătirea teoretică o precede pe cea practică.
  • Obligaţiile cursantului:
    – să se prezinte la orele de pregătire teoretică şi practică în stare psiho-fizică corespunzătoare;
    – să posede asupra sa cartea (buletinul) de identitate şi caietul cursantului;
    – să respecte programa de învaţământ şi indicaţiile instructorului auto;
    – să promoveze testele finale de absolvire a şcolii.
  •  ÎNSCRIEREA LA EXAMEN
    • Cursantii care au domiciliul ori resedinta (flotant) in municipiul Bucuresti sau jud. Ilfov se va prezenta pentru sustinerea probei teoretice la ghiseul SPCRPCIV Bucuresti sau Ilfov din sos. Pipera nr. 49 sector 2, avind asupra sa dosarul de examinare eliberat de scoala de conducatori auto, examen pe care il va sustine in aceeasi zi.
    • Dupa promovarea examenului teeoretic cursantul se va prezenta de indata la dispeceratul scolii noastre pentru programarea probei de traseu, ce se realizeaza prin intermediul portalului electronic pus la dispozitie de DRPCIV – MAI.
    • In situatia in care cursantul se programeaza personal pentru proba de traseu la ghiseul SPCRPCIV Bucuresti sau Ilfov, scoala v-a putea asigura autovehiculul scoala numai daca acesta nu este afectat altei activitati la data si in intervalul orar pentru care s-a facut solicitarea, situatie in care scoala este exonerata de obligatia de a trimite autovehiculul scoala la examen.
  •  Scoala va realiza programarea la proba de traseu numai dupa promovarea probei teoretice.
    •  Cursanţii care domiciliază în alte judeţe vor depune personal dosarul la SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ŞI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR din judeţele respective.
  • ·         EXAMENUL AUTO
    • Examenul constă într-o probă teoretică şi una practică.
      Proba teoretică se suţine pe calculator şi constă în rezolvarea unui chestionar de cunoaştere a regulilor de circulaţie ce conţine 26 de întrebări. Timpul afectat rezolvării unui chestionar de cunoaştere a regulilor de circulaţie este de 30 de minute. După cinci răspunsuri greşite, proba teoretică se opreşte automat. Pentru a promova examenul sunt necesare minimum 22 de întrebări rezolvate corect.
      Proba practică constă în conducerea autoturismului în traseu.

Pretul pentru categ. B 2400 lei si include 

  • legislatie rutiera
  • ore practice
  • analize medicale
  • aviz psihologic
  • masina la examen si instructor in ziua examenului

Pret categ. B automat 2600 lei

 

Scroll to Top
Secured By miniOrange